Astăzi e zi de sărbătoare! Da, este Ziua Drapelului, pentru cei care poate au și uitat ca avem unul, dar pentru pentru mine este ziua în care mi-am amintit sa respir, după foarte mult timp aglomerat de stres, tensiune, multe vicii și multe kilograme pierdute. Astăzi lucrarea mea de licență este GATA, oficial! Pentru cei care au trecut prin asta, probabil ca trezesc amintiri, iar pentru cei care vor trece, sfat: începeți sa scrieți! ok, dar acum ideea este unul dintre cuvintele scrise mai sus, stresul. Poate v-ați întrebat de ce mor atâția oameni sau de ce nu mai sunt oameni sănătoși pe deplin fizic/psihic, ei bine răspunsul este: STRES. Din cauza stresului ne grăbim, mergem cu viteza, facem accidente, din cauza stresului fumam,  facem cancer la plămâni, din cauza stresului bem și facem ciroza, din cauza stresului mâncăm dulciuri, facem diabet. Hellloooooo!!!!! Vei muri! Nu te mai stresa! Lumea nu se schimba, nu vine nici un tsunami, nu cad munții peste noi și nici nu erup vulcanii ascunși în dealuri! calmează-te, ia lucrurile pas cu pas, acordați timp pentru fiecare etapa în parte, nu începe ceva dacă nu ai terminat pe celalalt, și totul va fi bine! Altfel, s-ar putea sa pățești ceva de genul: sa iți pierzi cunoștința pentru o fracțiune de secunda, sa vezi o mana lângă tine, ridicata, iar când te ferești mana sa vina cu tine, moment în care realizezi ca e mana ta, și te sperii și mai tare! Învață sa spui NU! E viata ta, e una singura, și chiar dacă ești buddhist, pe celelalte nu ti le amintești, deci same thing. In imaginea din colt stânga e un amic, pe care l-am cunoscut la acel seminar semnat Andy Szekely. Mai mult decât seminarul în sine, care a fost revoluționar, e mesajul transmis in aceasta poza! "citește-l!"

What to do?!

Va voi povesti o întâmplare! Relațiile dintre personaje sunt mai complicate și atunci voi simplifica putin. Eu și prietena mea am cunoscut un grup, băieți și fete, ea, D. s-a împrietenit repede cu unul dintre băieți, S. Într-o săptămâna s-au întâlnit de mai multe ori, el chiar a ajutat-o cu unele chestii, amândoi păreau încântați. Insa, după aproximativ zece zile, la o petrecere la ea acasă, S. s-a "combinat" cu prietena lui D. și desigur lucrurile au luat sfârșit. Ce este complicat este faptul ca S. sta cu mine în cartier și având prieteni comuni ne mai întâlnim. Eu l-am citit, și am înțeles din primele secunde ce fel de intenții are în general, dar orice as fi spus nu a fost suficient pentru prietena mea. Acum, după mai bine de doua săptămâni de când cei doi nu au mai vorbit, îl vad foarte apropiat de o alta fata, o vecina de cartier, însa de fata cu mine încercau sa nu para mai mult decât doi amici. Tensiunea dintre ei, comportamentul, gesturile erau dovezile clare ale contrariului. Iar eu am ajuns din nou în postura: what am I supposed to do?!?!?! Sa-i spun lui D. ce am observat? sau sa nu o mai agit și sa ma fac ca nu am văzut? Eu as prefera, oricând sa mi se spună, dar nu toți sunt ca mine, iar ea e din cealaltă categorie. Cum se face ca mereu ajung în aceasta dilema? :(

Experiența Erasmus

    Când mi s-a explicat prima data despre Erasmus: vei cunoaște foarte multi oameni, va fi o experiență unica, noutățile vor fi la ordinea de zi, nu vei regreta și cu siguranță nu vei uita niciodată! Eu am făcut o fata de genul: vouă ce va iese din asta?! Insa asta nu era problema mea. Mi-am dorit sa plec și am făcut-o! Destinația: Erzurum, Turcia; perioada: februarie-iulie 2013.
 

In spate se vede muntele Palandoken

In aceste luni am vorbit aproape 24/7 în limba engleza, chiar dacă eram acolo cu bursa pe limba franceza, dar exceptând profesorii (cei 2) care vorbeau franceza la facultate, cei care urmau sa îmi fie prieteni și colegii mei vorbeau doar engleza. Atunci am realizat, pentru prima data, cât de greu este sa o iei de la capăt, sa iți faci noi prieteni, sa iți organizezi din nou o casa, dar de aceasta data mama era departe, confortul era, însa nu la fel, iar pentru cei din Erzurum, eram o intrusa  "yabancı". Am auzit acest cuvânt la adresa mea mai des decât mi-am auzit numele în toată viata. Nu poți cu adevarat sa ii acuzi ca ar fi fost discriminare. In final, eu si celelalte doua colege eram singurele persoane străine dintr-un oraș întreg, un oraș recunoscut ca fiind foarte tradițional. Credeți ca avem prea multe biserici în Romania?! în acel oraș, dar nu numai, sunt de doua ori mai multe moschei. Si nu sunt un număr mare de sălașuri religioase pentru ca nu aveau altceva de construit, ei chiar sunt multi! Toate fetele și femeile din Erzurum erau acoperite, dacă o fata nu era acoperita însemna ca nu era din oraș. Universitatea Ataturk, unde am studiat în acest timp, este a doua universitatea ca mărime din Turcia, prim urmare și numărul de studenți din întreaga țara este foarte mare.

Cine sunt și de ce!

Buna, numele meu este Elena și am 21 de ani. Peste câteva zile voi termina Facultatea de Litere, specialitatea Franceză-Română, iar astăzi mi s-a "aruncat în fata" ca nu as fi aptă de prea multe lucruri. Pe scurt, acest blog nu este un rezultat al orgoliului meu, ci dovada ca pot. 
De ce se numește "Guns&Lemonade"? Pentru ca aici voi arăta ce îmi place,  cine îmi place, cum îmi place, de ce îmi place...sau nu! Si pentru ca acest blog va funcţiona după unul dintre principiile mele: "If they give you lemons, don't make lemonade. Take a gun and shoot them all!".  Precizez ca este o metaforă!

This is me!